Copiii caută o comoară - Carte personalizată

editura Elefantul Meu
99,50 Lei
Carte personalizată cu numele copilului, poză și dedicație. Conține 43 de pagini A4 cu o poveste captivantă și ilustrații provocatoare. Desigur, coperți cartonate. Scrisă de Zuzana Pospíšilová, ilustrații realizate de Iveta Autratová.

Adaugati un text



Adaugati un text



Adaugati un text



Pentru a adauga produsul in cos selectati cel putin o optiune



Selectati optiunile dorite pentru acest produs


Selectati cel putin 0 optiuni



Adaugati un text



Adaugati un text



Adaugati un text



Selectati cel putin o optiune



Adaugati un text



Incarcati o imagine


Adauga in cos
La comanda

Data de livrare: Marti, 05.03.2024

Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: personalizata18 Ai nevoie de ajutor? +40759773286 / +40741139037
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Intrebari Frecvente
  • Citeste Povestea
  • Autori șI Ilustratori
  • Review-uri (0)
O carte creată special pentru elevi.
Această poveste ne învață despre:
* răbdare * empatie * modestie *
* ajutor * implicare * onestitate *
* curaj * prietenie * recunoștință *

Cum facem față unor situații tensionate?
Cum reacționăm atunci când alții au probleme?
Dar oare cei care nu se comportă adecvat, nu pot fi și ei ajutați să revină la normal?
Mesajul cărții COMOARA, răspunde tuturor acestor întrebări și nu numai.

Chiar și copiii mari merită să se cufunde într-o poveste în care ei sunt eroii principali. De aceea cartea aceasta este creată pentru ei! Fiecare adolescent vrea să experimenteze aventura, iar această gașcă de prieteni o va experimenta cu siguranță. Căutarea comorii misterioase este inițial întreruptă de un nou coleg de clasă care îi „bulversează” pe toți cei din jurul său. Prin urmare, pedepsirea și corectarea colegului nou are prioritate asupra căutării comorii. Dar vor reuși oare să găsească și comoara atât de râvnită?

CARE ESTE PARTEA PERSONALIZATĂ A CĂRȚII?
În povești, numele ales de tine, apare constant, pe tot parcursul poveștii ca personaj principal. În poveștile în care vi se cere să introduceți numele unui prieten și locul acțiunii, ambele informații vor fi vizibile în carte, ca parte a poveștii.

Deci, NU este doar faptul că imprimăm la începutul cărții informația că „Ana” este protagonista, prietena ei este „Mirela” și ne imaginăm că povestea are loc în „Galați”. Pe tot parcursul poveștii, numele date sunt incluse în poveste, astfel încât copilul va fi cu adevărat CARACTERUL PRINCIPAL din poveste.

CÂT DUREAZĂ PENTRU A FINALIZA CARTEA?
Deoarece fiecare carte este unică și făcută cu mare atenție, termenul de livrare este de maximum 10 ZILE LUCRĂTOARE (2 săptămâni) de la confirmarea comenzii prin SMS.

CÂTE ZILE ÎNAINTE DE CRĂCIUN / PAȘTE AR TREBUI SĂ PLASEZ COMANDA PENTRU A PRIMI CĂRȚILE ÎNAINTE DE VACANȚĂ?
Vă rugăm să vizionați pagina noastră principală înainte de Crăciun, vom menționa termenul exact. (Cu aproximativ 20 de zile calendaristice înainte, vom lua ultima comandă care va ajunge la voi până la Crăciun/Paște )
Pentru alte sărbători: putem promite să plasăm comenzi confirmate cu 2 săptămâni înainte de vacanță.
Vă rugăm să aveți în vedere că, în timpul sărbătorilor speciale (Crăciun, Paște, Ziua Copilului, absolvire, etc) serviciile de curierat sunt foarte ocupate, așadar fiți disponibili curierului pentru livrare (tot prin telefon).

POT ANULA O COMANDĂ?
Nu avem opțiunea anulării unei comenzi odată ce aceasta a fost confirmată. Crearea unei astfel de cărți este un proces lung, așa că vom începe imediat să lucrăm la ea. Deoarece fiecare carte este realizată în funcție preferințele personale, nu suntem în măsură să vindem o carte care a fost deja fabricată sau este în proces de realizare.

POT RETURNA PRODUSUL?
Prin lege, nu vă puteți exercita dreptul de a returna produsele comandate și realizate individual.

Puteți solicita o rambursare în următoarele cazuri:

-Performanță defectuoasă. Eroare tipografică, carte nu fabricată conform datelor date, produs deteriorat ...
-Livrare întârziată. Dacă nu se face nicio livrare în a 11-a zi lucrătoare.

Dacă nu revendicați cartea pentru niciunul dintre motivele de mai sus, vă vom rambursa prețul. Dacă păstrați cartea, în ciuda acestora, vom negocia și vă vom oferi un discount pe baza unui acord individual.

POT SĂ OFER ȘI FETELOR ȘI BĂIEȚILOR O ASTFEL DE CARTE?
În descrierea fiecărei povești veți găsi recomandarea noastră în funcție de sex și vârstă, alegeți o carte ținând cont de acestea!

POT INTRODUCE MAI MULTE NUME ALE UNUI PRIETEN?
Datorită naturii poveștilor, acest lucru nu este posibil. Puteți introduce cât mai multe date în fiecare carte pe care o vedeți afișată pe pagina produsului.
Practic, avem 2 tipuri de carti:

Carti acordeon pentru bebelusi, format A5:
Carti cu povesti pentru copii, frumos ilustrate, format A4:

POATE FI MODIFICATĂ GRAFICA?
Grafica este dată, aceasta nu poate fi modificată. Este posibil să imprimați orice fotografie la începutul cărților. Acest lucru poate fi selectat atunci când comandați în timpul procesului de personalizare. Fotografia nu este o parte directă a poveștii, deci poate fi orice imagine alegeți. Vă recomandăm să alegeți o imagine portret când cartea este portret sau o imagine panoramă pentru o potrivire mai bună într-o carte landscape.

CE SE ÎNTÂMPLĂ DACĂ TASTEZ CEVA GREȘIT?
Pregătirea de tipar este întotdeauna făcută de personalul editurii Elefantul Meu, așa că vom încerca să acordăm atenție ortografiei și tastării. Dacă bănuim că ceva nu este în regulă, ne vom consulta cu dvs. și vom corecta dacă este necesar. Vă rugăm să rețineți că nu putem fi responsabili pentru acuratețea informațiilor furnizate și nu mai putem schimba conținutul unei cărți tipărite. Mai degrabă, verificați de mai multe ori înainte de a trimite comanda!


DISPONIBIL LA O LIBRĂRIE?
Deoarece cartea este făcută cu date la cerere, nu este disponibilă în librării. Ne-am bucura enorm dacă alegeți să ne vizitați la standul nostru când participăm la târgurile de cărți sau pentru copii. Vom anunța prezența noastră în fiecare oraș pe pagina de facebook.

POT SĂ TRIMIT O CARTE CADOU, DIRECT UNEI ALTE PERSOANE?
Desigur, cartea personalizată poate merge direct la adresa aleasă de dumneavoatră.

În toate cazurile, factura va fi trimisă la adresa de e-mail furnizată și prin SMS la numărul dvs, deci nu va intra în mâinile destinatarului. Pentru a pregăti expediția coletului, vă rugăm să ne oferiți in câmpul destinat observațiilor detalii de contact pentru destinatar.

Numele meu este *Nume copil* și locuiesc în *Oras*. Sunt elev la o școală primară și trebuie să recunosc, îmi place să merg la școală. Poate sună puțin ciudat, dar am mulți prieteni în clasă, iar învățătoarea noastră este foarte drăguță. Uneori e strictă și nu ne lasă să facem tot ceea ce vrem, dar în același timp e înțelegătoare și știe când să ne laude. La școală mă descurc destul de bine, fără să depun prea mult efort. Poate că acesta e motivul pentru care îmi place școala. Măcar acolo nu mă plictisesc. Când sunt bolnav și trebuie să stau acasă să mă odihnesc, abia aștept să mă fac iar bine. Altfel m-aș plictisi foarte tare. Colegul meu de bancă este *Nume prieten*, cel mai bun prieten al meu. Mă pot baza oricând pe el și ne distrăm bine împreună. Uneori, am impresia că am fost prieteni dintotdeauna. Acum el e ca un membru al familiei.
*Nume copil*, pot să vin la tine să ne facem tema la matematică împreună? mă întrebă *Nume prieten*, chiar înainte să se termine ultima oră.
— Desigur! am răspuns eu fără să ezit. Mie îmi place matematica mai mult decât lui *Nume prieten* și odată chiar am fost ales să particip la olimpiadă. Nu am avut rezultate prea bune, dar măcar am participat.
*Nume prieten* nu se prea descurcă la matematică. A reușit să înțeleagă cum să facă rotunjiri, dar fracțiile încă îi dau bătăi de cap. Din fericire, mamei îi place să facă torturi. Am putut să tai un tort în felii astfel încât să îi explic că o jumătate de tort e egală cu două sferturi din el. A fost mai greu să înțeleagă, dar nu prea contează asta. Nu putem fi buni la toate. De exemplu, eu nu știu să cânt la chitară. Pur și simplu nu înțeleg cum trebuie să-mi țin degetele în diferite locuri pe corzi.
După școală, ne-am dus la mine acasă.
— Dorești niște suc? l-am întrebat eu pe *Nume prieten*, iar el mă întrebă ce suc avem. De parcă ar conta. Unei persoane însetate nu-i pasă ce fel de suc îi oferi, cel puțin asta îmi spune tata mie. Dar de obicei eu îmi dau ochii peste cap când îl aud că spune asta, așa că nu i-am zis lui *Nume prieten* remarca.
— De portocale și de pere.
— Perfect, sucul de pere e preferatul meu! Mulțumesc, *Nume copil*, a răspuns el entuziasmat.
Așa că i-am umplut un pahar. Pentru mine a rămas doar jumătate de pahar, dar nu îmi era prea sete. Oricum, speram să observe și să aprecieze gestul meu.
— Haide să ne facem tema, cu cât terminăm mai repede cu atât mai bine. După ce terminăm, putem ieși la joacă, am spus eu încercând să îl grăbesc pe *Nume prieten* care stătea și privea în gol. Era o zi frumoasă și nu voiam să stau în casă.
Am scos cărțile și caietele din ghiozdane și ne-am pus pe treabă. Ca să fiu sincer, uneori mi-am pierdut răbdarea. Nu mi‑a venit să cred ce încet rezolvă *Nume prieten* exercițiile, dar nu am spus nimic. Până la urmă, nici eu nu știu să cânt la chitară.
— Mulțumesc, *Nume copil*! Mi-ar lua o veșnicie să termin tema dacă nu ai fi tu, recunoscu *Nume prieten*.
— Hei, nu te subestima, l-am încurajat eu. Avea totuși dreptate.
— Mă duc să-mi las ghiozdanul acasă și putem să ne întâlnim pe terenul de joacă, spuse el zâmbind.
— Ne vedem într-o jumătate de oră? l-am întrebat verificând ceasul de pe peretele din camera mea. Ar trebui să-l schimb. Melcul zâmbitor cu fular nu prea mi se mai potrivea. Mi‑am luat privirea de la el.
— Ne vedem acolo! spuse *Nume prieten* ieșind pe ușă.
După câteva minute și două sandwichuri cu șuncă, am ajuns la terenul de joacă, unde ne-am întâlnit cu prietenii noștri.
— Haideți să ne jucăm fotbal sau baschet, sugeră Charlie. Unii preferau să joace fotbal, dar alții voiau baschet. Noi am ales baschet. Cele două grupuri erau egale așa că a trebuit să dăm cu banul. Lucas a scos o monedă de o liră din buzunar și m-a întrebat:
— Cap sau pajură?
Adevărul este că nu știu de unde avea o monedă de o liră...
— Pajură, am răspuns eu fără să ezit, dar chiar atunci Noah s-a apropiat de noi. Datorită cunoștințelor sale enciclopedice, Noah se comporta mai degrabă ca un profesor decât ca un elev de clasa a patra.
— Îmi dați voie să vă corectez? ne întrebă el politicos.
— Ce și vrei? întrebă Charlie, vorbind greșit intenționat. Când l-am auzit, a trebuit să ne mușcăm limba ca să nu izbucnim în râs.
— O monedă de o liră o are pe regina Elizabeta pe o parte și trei lei pe partea cealaltă. Nu e corect să spui nici cap, nici pajură.
  Lucas dădu din cap și oftă adânc, ca să arate tuturor că s‑a gândit puțin înainte să renunțe și să spună:
— În regulă. Regină sau lei? întrebă el de data aceasta.
— Regină, am răspuns eu repede ca să nu mai pierdem vremea.
— În regulă. Regina e pentru baschet, iar leii pentru fotbal, explică el.
Lucas aruncă moneda, apoi o prinse și o lovi de dosul palmei sale. Moneda arătă ceea ce Noah numise reversul ei. Băieții începură să se bucure dar fetele erau dezamăgite.
— Eu nu mă joc azi, spuse Ava prima.
— Care e problema? Ți s-au înmuiat picioarele? o întrebă Lucas râzând.
— Mâine cânt la un concert și nu vreau să am vânătăi pe picioare.
— Dar poate nu ar strica. Așa oamenii s-ar uita la picioarele tale și nu te-ar mai auzi cântând, continuă Lucas să o necăjească.
— Ești foarte rău! spuse atunci Ava și plecă supărată.
— O, tocmai mi-am amintit că trebuie să-l iau pe fratele meu de la grădiniță, anunță Emma din senin. Un meci de fotbal durează mult, așa că nu pot să stau până la final. După ce spuse asta, dispăru și ea.
*Nume prieten* m-a privit o clipă confuz, dar apoi am știut amândoi ce aveam de făcut. E minunat să poți vorbi cu cineva doar prin telepatie, fără să fie nevoie să folosești cuvinte. Așa comunică extratereștrii.
— Nu avem de făcut teme pentru mâine? mă întrebă el cu voce tare, intenționat.
— A da, avem câteva exerciții grele la matematică. Ar fi mai bine să le facem acum. Cu cât terminăm mai repede, cu atât mai bine, am răspuns eu hotărât, iar apoi ne-am întors spre băieți și am spus:
— Trebuie să plecăm. Avem teme de făcut.
—Fricoșilor! strigă Charlie în urma noastră și toți băieții începură să râdă. Apoi s-au împărțit în două echipe și au început jocul.
Eu și *Nume prieten* am mers într-un parc aflat în apropiere. Ne-am așezat pe o bancă și am început să povestim despre cât de palpitant ar fi să avem o viață plină de aventuri.
— Am putea urmări și captura un hoț…, spuse *Nume prieten*, care visa deja cu ochii deschiși.
— Sau am putea găsi o comoară, am sugerat eu.
— Asta e, *Nume copil*! exclamă *Nume prieten*. Bunica mi-a povestit că undeva chiar există o comoară. Americanii au încercat să o găsească în timpul războiului.
— Serios? am întrebat eu neîncrezător. Și unde se află această comoară acum?
— Tocmai asta e, nimeni nu știe exact! răspunse *Nume prieten* întristat.
Brusc, am fost luați prin surprindere de foșnetul frunzelor din tufișurile din spatele nostru.
— Bau! am auzit atunci și am sărit amândoi speriați. Teme ați spus? Era Charlie.
— Da, acum ne pregăteam. Exersăm înmulțirea, am răspuns eu repede. Ca dovadă, am pus o întrebare: Opt ori șapte?
— Cincizeci și șase, răspunse *Nume prieten* fără să stea pe gânduri. Am reușit să nu ne dăm de gol.
— Mincinoșilor! spuse Charlie râzând. Am auzit tot ce ați vorbit!
— Ar trebui să fii mândru de tine! am spus eu pe un ton dezaprobator. Același ton pe care mama îl folosește și mi se face pielea de găină. Tragi cu urechea? Să-ți fie rușine! Dar Charlie nu părea deloc deranjat de tonul vocii mele.
— Ai dreptate, să-mi fie rușine! spuse el rânjind.
Chiar în acel moment, mai ieși cineva din tufișuri.
— Și eu am auzit, spuse Irene. Despre ce fel de comoară e vorba? Și unde se află?
*Nume prieten* o privi cu ochii mari, iar eu am încercat să schimb repede subiectul:
— Voi nu ar trebui să fiți pe terenul de joacă? Cum rămâne cu meciul de fotbal?
— Am jucat până adineauri, când Fredy, portarul, a lovit mingea peste gard, explică Irene.
— Apoi un ogar irlandez a scăpat din lesa stăpânului și a început să se joace cu mingea, continuă Charlie.
— Și în cele din urmă a spart-o! termină Irene de povestit.
— Uau. Îmi pare rău că am pierdut toate astea, spuse *Nume prieten* dezamăgit. Ca să fiu sincer, și eu eram un pic dezamăgit.
— A cui era mingea? am întrebat eu curios. Dacă ar fi fost mingea mea aș fi fost foarte supărat, iar mama și tata probabil mi-ar fi ținut o lecție despre cum ar trebui să am mai multă grijă de lucrurile mele.
— Era mingea lui James. Dar stăpânul câinelui a promis că îi va cumpăra o minge de fotbal nouă.
— Totul e bine când se termină cu bine, am spus eu ridicându-mă de pe bancă.
— Am auzit și eu povestea despre comoară! spuse Irene repede. La început am vrut să o luăm la fugă, dar apoi mi-am dat seama că patru capete erau mai bune decât două.
— Și ce ai auzit mai exact? am întrebat eu, interesat cu adevărat.
— Conform unei legende, un negustor bogat se afla în trecere prin orașul nostru, când a fost jefuit de niște bandiți. Soldații regali au reușit să-i prindă, dar comoara a fost pierdută pe veci, ne relată Irene povestea.
— E absurd! Astea sunt doar basme, spuse Charlie. Pe atunci nu existau televizoare și DVD-uri, așa că oamenii inventau povești.
— Și dacă e adevărat? protestă *Nume prieten*.
— Sau poate comoara a fost găsită de soldații regali și au împărțit-o între ei în secret, fără să spună nimănui, continuă Charlie cu teoriile sale.
— Dar chiar și americanii au încercat să găsească comoara în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, spuse *Nume prieten*. Așa mi‑a spus bunica.
Însă nu am apucat să continuăm discuția, căci am auzit un strigăt după ajutor în apropiere. La început, ne-am uitat curioși unii la alții, dar apoi am alergat în direcția de unde se auzeau strigătele îngrozitoare. Când am ajuns, am văzut doi băieți stând lângă un copac mare la marginea parcului. Băiatul mai mare îl împingea pe cel mai mic în trunchiul copacului.
Charlie alergă înspre ei, arătând de parcă ar fi fost într-o scenă de film, iar eu am mers în spatele lui.
— Ce faci acolo? strigă el spre băiatul mai mare. Acesta tresări, îi dădu drumul băiatului și o luă la fugă cât de repede putu.
— Ești bine? l-am întrebat eu pe băiatul care strigase după ajutor.
— Vă mulțumesc, șopti el și ne-am dat seama că se străduia să nu izbucnească în plâns.
— Ce a vrut de la tine? Te-a rănit? îl întrebă *Nume prieten*.
—Mi-a cerut să merg la magazin și să fur o ciocolată pentru el. Când l-am refuzat a vrut să mă bată. A spus că mă va învăța el să fac tot ce-mi spune.
— Cine era? Îl cunoști? întrebă Charlie.
— Nu l-am mai văzut până acum, răspunse băiatul. Deși era speriat, părea destul de inteligent și matur. Aș spune că era în clasa întâi sau a doua.
— Cum te cheamă? Și de ce ești singur în parc? întrebă Irene.
— Numele meu e Max Robinson, se prezentă el. Am mers să vizitez un prieten. Nu mai sunt un bebeluș! Sunt în clasa a doua, așa că mama mă lasă să mă întorc singur de la școală, adăugă el, dar se vedea că azi ar fi vrut să îl conducă cineva acasă.
— Dacă vrei, venim noi cu tine acasă. Unde locuiești? l-am întrebat eu.
— Pe strada Richards numărul douăzeci și patru, recită el.        
Ne-am uitat unii la alții și am știut imediat că ar fi bine să îl conducem acasă împreună pe acest băiețel drăguț. Pe drum, ne-a povestit despre învățătoarea sa și despre jocul său de matematică preferat, așa că am început să îi punem câteva întrebări despre matematică și el ne-a arătat bucuros cât de multe știa.
— Ne mai vedem! ne-am luat cu toții rămas-bun de la el și l-am privit până a intrat în casă.
Nu am putut dormi în noaptea aceea. M-am gândit întruna la comoară, dar și la Max. Cum ar putea fi cineva atât de rău? Nu puteam să înțeleg. Oamenii ar trebui să fie drăguți unii cu ceilalți. Totul ar fi mult mai ușor. În cele din urmă, am adormit liniștit, gândindu-mă că măcar la noi în clasă nu există bătăuși.
Dimineața, în drum spre școală, mă întâlnesc mereu cu *Nume prieten* la el acasă. E oricum în drum, așa că nu a durat mult până să devină ritualul nostru zilnic. Sun la ușă, *Nume prieten* se uită pe fereastră și strigă „Vin acum”, și în câteva minute iese afară. Este adevărat că iarna, acele minute par foarte lungi. Dar nu și acum. Stau și ascult ciripitul păsărilor și încerc să ghicesc despre ce vorbesc.
— Salut, *Nume copil*, spuse *Nume prieten*. Știi la ce m-am gândit? mă întrebă el din senin.
— Nu, chiar nu știu. Când o să am un pic de timp liber, voi inventa o mașină de citit gânduri, am răspuns eu. Uneori mă întreb cum pot să fiu atât de amuzant. Și lui *Nume prieten* i-a plăcut gluma mea. A început să râdă și pe moment a uitat ce a vrut să spună. A trebuit să-i aduc aminte și să îl întreb:
— Haide! Nu mă ține așa! Ce ai vrut să-mi spui?
— S-ar putea să găsim informații despre comoară la bibliotecă. Sigur găsim acolo cărți vechi de pe vremea când bandiții făceau ce voiau.
M-am oprit și m-am gândit pentru o clipă. Dimineața, durează puțin până îmi dezmorțesc creierul, așa că mi-a luat ceva timp până să vin cu un răspuns.
— În primul rând, trebuie să aflăm când s-a îngropat comoara. Trebuie să citim toate poveștile din regiunea noastră, am sugerat eu.
— Dar asta va dura mult, spuse *Nume prieten* încruntat. În plus, acum citesc Harry Potter. Are șapte volume! spuse el de parcă nu aș fi știut asta deja. Bineînțeles că știam! Toți copiii din clasa noastră citesc Harry Potter. E precum Biblia pentru adolescenți, cartea sacră. Vreau să spun a doua cea mai sacră carte, imediat după manual, desigur.
— Vom citi amândoi câteva povești. Sunt sigur că vom găsi ceva despre comoară, am încercat eu să-l conving. Apoi m-am uitat la ceas și am observat că vorbisem mai mult decât crezusem.
— Trebuie să ne grăbim la școală! am strigat eu și am luat-o amândoi la fugă cât de repede am putut. Cine știe, poate am bătut chiar un record.
Când clopoțelul a sunat, noi încă gâfâiam, dar din fericire învățătoarea încă nu ajunse la oră. Asta ne-a surprins pe toți. Nu știam dacă să mergem să-l anunțăm pe director sau să așteptăm ca să nu-i facem probleme doamnei învățătoare. În cele din urmă, aceasta intră liniștită în clasă – urmată de director și de un băiat care mergea cu capul plecat.
Am sărit toți în picioare.
— Bună ziua copii, începu directorul pe un ton blând. Sunt fericit să vă anunț că de azi veți avea un coleg nou. Numele său este Tim Tylor, spuse directorul și îl bătu ușor pe băiat peste spate.
*Nume prieten* și cu mine ne-am uitat unul la celălalt. Băiatul ne părea cunoscut.
Directorul se uită la ceas și apoi dispăru după ușă.
— Bine ai venit, Tim, spuse învățătoarea și îi întinse mâna. Poți lua loc... Se opri brusc. Nu era nici măcar un loc liber în clasă. Toți elevii erau prezenți.
— Nu e nicio problemă. Ne descurcăm noi! spuse ea zâmbind și le făcu semn băiatului nou și lui Frank, care era cel mai puternic din clasa noastră, să iasă afară împreună cu ea. Rămași singuri, am început să vorbim despre băiatul cel nou. După câteva minute, învățătoarea, Tim și Frank s-au întors aducând cu ei o bancă. Era puțin mai mică decât celelalte bănci din clasă, iar Tim părea să fie printre cei mai înalți, așa că au fost nevoiți să rearanjeze locurile prin clasă. Banca mică la care stăteau Betty și Mia (cele mai scunde eleve din clasă) a fost adusă în față. Când ne-am așezat în cele din urmă în bănci, a sunat clopoțelul pentru pauză.
— A fost cea mai bună lecție de matematică pe care am avut-o până acum, spuse Oliver cu un zâmbet larg pe față și toată clasa începu să râdă.
— Nu vă faceți griji, ne liniști învățătoarea. Nu veți pierde ora de matematică. Voi face schimb cu ora de desen pe care ar trebui să o aveți mai târziu.
Clasa oftă în cor, dar nimeni nu protestă. Cine știe ce s-ar fi putut întâmpla. Poate învățătoarea ne-ar fi dat să scriem un eseu.        
În timpul pauzei, câțiva băieți s-au grăbit să îl întâmpine pe colegul cel nou, punându-i o mulțime de întrebări. Noi doar am privit și am ascultat de la distanță. Totuși, Tim a reușit să ne surprindă pe toți. Înainte se comportase de parcă ar fi fost elevul preferat al învățătoarei - aproape că îi pupa mâna - iar acum a sărit brusc pe bancă și a început să se laude în gura mare:
— Fac karate și aproape am obținut centura neagră.
— Aproape? comentă *Nume prieten*. Ar putea avea orice centură vrea, inclusiv cea roșie.
— Pot și să alerg foarte repede. Pun pariu că niciunul din voi nu mă poate întrece. O să vedeți, așteptați doar ora de sport! Apoi Tim a continuat să vorbească despre cât de grozav era el. Clasa noastră era plină de sportivi buni, dar nimeni nu a spus nimic. Nici măcar Lucas, care era campion la atletism și câștigase mai multe trofee. Abia așteptam să îi arate îngâmfatului cine era cel mai bun.
Clopoțelul sună iar, ceea ce însemna că ora începuse. Ne‑am așezat cu toții la locurile noastre.
*Nume copil*, privește-l cu atenție, șopti *Nume prieten*. Se va transforma complet și se va preface că e un elev model, stai numai să vezi.
În timpul orei de limba română, am făcut recapitulare pentru marele test. Scriam toți pe rând propoziții pe care învățătoarea ni le dicta la tablă, ca să ne verifice ortografia.
Când veni rândul lui Tim, acesta o privi pe învățătoare derutat, căci trebuia să scrie propoziția: „Morarul auzi un tunet și văzu chiar și un fulger în depărtare. ” Dar el a scris pe tablă: „Moralul auzii un tunet și văzu ciar și un fulcer în depărtare.
— Ai făcut câteva greșeli, Tim. Poți să le identifici? întrebă învățătoarea încercând să-l ajute.
— Încă nu am învățat asta la vechea școală, spuse el, plecându‑și capul cu respect.
  Învățătoarea își așeză ochelarii mai bine pe nas și ridică surprinsă din sprâncene.
— Nu se poate așa ceva. Asta făcea parte din curriculum pentru clasa a doua. Ați făcut asta cu ani în urmă, spuse ea severă, în timp ce Tim stătea nemișcat.
— Aveam câțiva colegi mai înceți în clasă, așa că învățătoarea a amânat lecțiile pe mai târziu, minți el.
— Pot să-ți văd caietele? întrebă ea în cele din urmă.
— Vi le-aș arăta, dar le-am pierdut pe toate când ne-am mutat. Cred că mama le-a pus într-o cutie pe care a aruncat-o.
Nu am văzut-o niciodată pe doamna învățătoare așa de uimită. Era clar că nu era deloc mulțumită de ce auzea.
— În regulă, poți lua loc. Va trebui să înveți din greu ca să recuperezi și să ajungi la același nivel cu această clasă. De săptămâna viitoare vei veni de la ora șapte marți și miercuri.
Șmecherul nu se așteptase deloc la asta. Probabil că nu era încântat de ideea de a se trezi așa devreme, căci veni repede cu o altă scuză:
— Asta nu va fi necesar. Părinții mei au plătit deja pentru lecții în particular.
Învățătoarea îl privi neîncrezătoare. Apoi își aranjă iar ochelarii pe nas și spuse:
*Nume copil*, vino te rog să corectezi greșelile lui Tim.
— Morarul se scrie cu R nu cu L, auzi se scrie cu un singur I, lipsește litera H în cuvântul chiar, iar fulger se scrie cu grupul de litere ge, nu cu ce.
— Bravo! Poți lua loc. Cine urmează?
Am continuat cu acest exercițiu tot restul orei. De fiecare dată când venea rândul lui Tim, era precum un spectacol de comedie.
— E Domnul Îngâmfat, prostuț și cu două fețe, spuse *Nume prieten*. Nu am putut să-l contrazic.
 

... continuarea în cartea personalizată ...

Ilustrații și povești realizate doar de către cei mai buni selectați direct de Franciza noastră din Cehia

Pentru a aduce micilor voștri eroi mereu noi aventuri, lucrăm cu cei mai buni scriitori și ilustratori care continuă să vină cu noi povești uimitoare pentru cititorii noștri.

Creăm fiecare carte nouă nu numai pentru a vă amuza copiii, ci și pentru a-i ajuta cu o creștere sănătoasă și educație. Acum îi puteți cunoaște pe autorii și ilustratorii noștri un pic mai bine.
 

MGR. ZUZANA POSPÍŠILOVÁ

Un psiholog al copilului care s-a îndrăgostit de scrierea cărților. Ea și-a publicat primele basme și poezii în revista Sluníčko în 2004 și prima sa carte s-a născut în 2005. Zuzana este încă o autoră activă și până acum a scris aproximativ o sută de cărți de povești, poezii și ghicitori.

IVETA AUTRATOVÁ


Iveta Autratová este o ilustratoare și pictoriță originară din Vysočina care locuiește și lucrează în Brno, Cehia. Dragostea ei pentru natură și animale a însoțit-o încă din copilărie și îi influențează în mod natural munca, care emană optimism, bucurie de viață și dragoste pentru culori. A absolvit o școală de economie, dar desenul a fost întotdeauna marea ei dragoste, așa că în urmă cu câțiva ani a decis să se dedice pe deplin acestui hobby. În prezent, principala ei activitate este ilustrarea cărților pentru copii, dar lucrează și la propria sa lucrare independentă.

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!